Arhiva forumului din 2011

Dezbateri curente despre situatia filosofiei in Romania

ÎN CONTRA DIRECȚIEI DE ASTĂZI ÎN FILOSOFIA ROMANEASCA

ÎN CONTRA DIRECȚIEI DE ASTĂZI ÎN FILOSOFIA ROMANEASCA

Post by admin » Sat Feb 26, 2011 4:19 pm

Dezbatere despre articolele lui Ovidiu Pecican - ÎN CONTRA DIRECȚIEI DE ASTĂZI ÎN FILOSOFIA ROMÂNEASCĂ.
Sursa: http://ovidiupecican.wordpress.com/

admin

Site Admin

 

Posts: 2

Joined: Sat Feb 26, 2011 2:55 pm

Re: ÎN CONTRA DIRECȚIEI DE ASTĂZI ÎN FILOSOFIA ROMANEASCA

by I. Borţun » Sun Feb 27, 2011 9:57 am

Stimate domnule Aslam,

Aş dori să vă mulţumesc pentru faptul că v-aţi oferit să moderaţi şi să găzduiţi aici, pe pagina „Izvoarelor de filosofie”, o posibilă dezbatere având ca punct de plecare opiniile exprimate în ultima vreme de dl. Ovidiu Pecican pe blogul său. Am convingerea că veţi oferi un spaţiu de dezbatere neutru şi deschis.
Dat fiind că ieri, atunci când am postat pe blogul „Izvoarelor de filosofie” răspunsul către dl. Adrian Niţă, încă nu ştiam de existenţa acestui forum şi pentru că ar fi poate mai bine ca dezbaterea să aibă loc într-un spaţiu numai al ei, voi reproduce aici, mai jos, mesajul dlui. Niţă şi, într-un mesaj imediat următor, răspunsul meu.

Vă mulţumesc,
Ileana Borţun


Iată mesajul dlui. Adrian Niţă (preluat de pe blogul „Izvoarelor de filosofie”):


Adrian Niţă spunea...

Dragă domnule Tisa

Cred că discuţia e mai amplă, adică mai largă, decât aceste două întrebări.
Vă propun pentru început să reluăm principalele susţineri ale dl Pecican (căci pun problema altfel): 1. există un grup filosofic de interese în jurul dlui Liiceanu, 2. el focalizează atenția sa asupra lui Heidegger, 3. din sfera aceluiași grup a pornit exegeza etapei legionare a lui Noica (făcută de Sorin Lavric) și reabilitarea lui Nae Ionescu (efectuată recent de Liviu Bordaş), 4. adeziunile de extremă dreaptă ale celor trei gânditori (maestrul german și cei doi contemporani români ai lui) sunt probate, nu inventate, 5. există un filon ortodoxist, manifestat în consens cu ideea că laicul e chemat să facă ordine în teologie, pe care o ilustrau Nae și Nichifor Crainic, și care se configurează și într-una din cărțile mult lăudate ale dlui Pleșu (Tratat despre îngeri), 6. gândirea de extremă dreaptă interbelică românească era construită pe un ortodoxism flamboaiant.

Impresia mea e că dl Pecican nu pune semne egalităţii între a studia fil lui Heidegger şi a fi extremist, ci pur şi simplu solicită o necesară măsură sanitară de a nu trece cu vederea faptul că Heidegger a fost, pt o perioadă, apropiat de nazism. Tot la fel, o necesară măsură sanitară îl vizează pe Noica, care a fost mai mult decât apropiat de legionarism (vezi cele 19 texte legionare, publicate pt prima dată în limba română de mine, în ,,Noica: o filosofie a individualităţii,,).

În ce priveşte întrebarea a doua, nu cred că asta a vrut să susţină dl Pecican. Dar, vă propun să-i adresăm dumnealui această întrebare.

Cu prietenie,
Adrian Niţă
http://ifilosofie.uv.ro/adriannita/index.htm
26 februarie 2011, 12:57

I. Borţun

 

Posts: 9

Joined: Sun Feb 27, 2011 9:34 am

Re: ÎN CONTRA DIRECȚIEI DE ASTĂZI ÎN FILOSOFIA ROMANEASCA

by I. Borţun » Sun Feb 27, 2011 10:09 am

Stimate domnule Adrian Niţă,

Deoarece am văzut că aţi reluat aici, pe puncte, câteva dintre principalele opinii exprimate de dl. Pecican, voi profita de această ocazie ca să ridic aici câteva întrebări pe care mi le-a trezit întreaga desfăşurare de forţe de pe blogul său (unde mi s-a părut inutil să intervin). Cred că prin cele 6 puncte (şi misterioasele înlănţuiri dintre ele) rezumaţi foarte bine o bună parte a poziţiei dlui. Pecican.

Aş dori să vă întreb în ce măsură împărtăşiţi opiniile pe care le reluaţi aici, având în vedere şi faptul că e de aşteptat să cunoaşteţi mai bine decât dl. Pecican realitatea la care se referă, fie şi numai pentru că sunteţi membru al Societăţii Române de Fenomenologie (SRF).

Voi împărţi întrebările urmând cele 6 puncte din mesajul dumneavoastră:

(1) Credeţi într-adevăr că „există un grup filosofic de interese în jurul dlui. Liiceanu”? Mai întâi, credeţi că „grup de interese” este o formulă potrivită? Conform Enciclopediei Britanica (http://www.britannica.com/EBchecked/top ... rest-group), un grup de interese este „o asociaţie organizată formal care caută să influenţeze politicile publice” în vederea realizării intereselor sale. Pornind de la această definiţie minimală, aş dori să vă întreb: (a) Este presupusul „grup filosofic de interese din jurul dlui. Liiceanu” totuna cu Societatea Română de Fenomenologie? Dacă nu, aţi putea numi, vă rog, membrii acestui grup?

Acum, indiferent de răspunsul la (a), v-aş întreba din nou: (b) Care credeţi că ar fi, totuşi, denumirea corectă pentru „grupul din jurul dlui. Liiceanu”: „grup filosofic de interese” sau „grup de interese filosofice”? Dacă este prima variantă, poate că o formulă mai corectă ar fi „grup de interese alcătuit din filosofi”; şi atunci, ar trebui arătat că grupul acesta se comportă ca orice alt grup de interese (fie el alcătuit din agricultori sau din artişti plastici) şi care au fost tentativele grupului de a influenţa politicile publice (şi în ce privinţă).

Dacă vi se pare mai potrivită a doua variantă, aceea de „grup de interese filosofice”, atunci se pare că denumirea lui prin sintagma „grup de interese” este mai degrabă metaforică, şi atunci ar trebui arătat care este rostul acestei metafore şi care sunt limitele ei. Căci dacă un grup de interese filosofice – adică un grup ai cărui membri împărtăşesc aceleaşi interese de cunoaştere (şi nu aceleaşi interese politice) – este, totuşi, comparat cu un „grup de interese”, înseamnă că are ceva în comun cu intenţia unui grup de interese de a influenţa politicile publice. Atunci, ar trebui precizat care sunt „politicile publice” în filosofie şi ar trebui arătat că membrii grupului respectiv au încercat să influenţeze cumva aceste „politici”.


(2) La punctul 2, spuneţi că acest „grup” îşi „focalizează atenţia asupra lui Heidegger”. Dacă analiza de la punctul (1) este corectă, înseamnă că această a doua afirmaţie spulberă deîndată nedumeririle iniţiale: interesele „grupului din jurul dlui. Liiceanu” sunt exclusiv interese de cunoaştere, interese filosofice; prin urmare, sintagma „grup de interese” este, riguros vorbind, improprie. Nu avem de-a face cu un grup care vrea să influenţeze vreo politică publică, ci de unul ai cărui membri sunt preocupaţi de studierea lui Heidegger.

Aici, ni s-ar putea aduce însă o obiecţie, în urma căreia am putea concede că acest grup a pledat, pledează şi va pleda pentru ca fenomenologia (în genere, nu doar cea heideggeriană) să aibă un loc în programa Facultăţii de Filosofie din Bucureşti. Numai în acest context restrâns, cel al Facultăţii, s-ar putea spune că presupusul grup este un „grup de interese”. Totuşi, ar fi şi aici o mică problemă: grupul ar avea numai doi membri: pe Bogdan Mincă şi… pe Gabriel Liiceanu însuşi, de vreme ce numai ei „au cetăţenie” (i.e. carte de muncă) în „polisul” care este Facultatea de Filosofie de la Bucureşti. În acest caz, nu pot să nu mă întreb cum de ar putea Mincă să alcătuiască de unul singur „grupul de interese din jurul dlui. Liiceanu”; şi, în plus, să mai şi scrie, de pildă, cele 500 de pagini ale cărţii „Scufundătorii din Delos”. Mirobolantă această capacitate a lui Bogdan Mincă de a scrie şi de a preda, pe de o parte, şi, pe de altă parte, de a-l împrejmui constant pe dl. Liiceanu, pentru a ţine în viaţă „grupul de interese” din jurul acestuia!

Dincolo de această improbabilitate, sigura variantă rezonabilă rămâne aceea că interesele „grupului” sunt exclusiv interese de cunoaştere, interese filosofice. Această variantă ne readuce în faţa afirmaţiei că acest grup îşi „focalizează atenţia asupra lui Heidegger” şi în faţa necesităţii de a o argumenta. Deoarece contururile acestui „grup” sunt încă vagi, vă propun să testăm această omogenitate de interese pe grupul pe care dl. Pecican l-a numit „HAH” (adică „Humanitas–Academica–Heidegger”). Deci nu ne vom referi la autorii care au publicat în colecţia „Academica” dar ale căror cărţi, cel puţin unele dintre ele, nici nu cred să cuprindă măcar o dată numele „Heidegger” — e.g. dl. Mircea Dumitru („Explorări logico-filosofice”, 2004) sau dl. Valentin Mureşan („Comentariu la «Etica nicomahică»”, 2006) sau dl. George Bondor („Dansul măştilor”, 2008) sau dl. Mircea Flonta („Darwin şi după Darwin. Studii de filozofie a biologiei”, 2010 — apropo: ce legătură are Darwin cu „revitalizarea ortodoxismului”, de care vorbeşte dl. Pecican în legătură cu Humanitas?!).

Cu cine să începem? Să începem cu Cătălin Cioabă: după publicarea lucrării de doctorat, „Jocul cu timpul. Ontologia temporală a lui Martin Heidegger” (2005), se întâmplă că a început să-şi focalizeze atenţia tot mai mult înspre… Wittgenstein. Într-adevăr, are în pregătire o carte despre Wittgenstein şi Heidegger; dar tocmai un asemenea demers dificil, de a pune în dialog doi autori care, la prima vedere, s-ar părea că au o alergie reciprocă, arată că atenţia lui Cătălin Cioabă nu a rămas focalizată asupra lui Heidegger, ci a îndrăznit să călătorească metodic şi pe alte meleaguri (unii ar spune chiar îndepărtate).

Bogdan Mincă „a suferit” o defocalizare similară a atenţiei. Însăşi cartea „Scufundătorii din Delos. Heidegger şi primii filosofi” (2010) stă mărturie pentru acest lucru, deoarece, aşa cum spune şi titlul, ea nu este o carte dedicată exclusiv lui Heidegger, ci, în egală măsură, „primilor filosofi”. Iar pluralul din titlu, „Scufundătorii”, nu se restrânge la Heidegger şi la Mincă, ci îi vizează pe toţi cititorii acestei cărţi (pe adevăraţii ei cititori). Este o carte scrisă pe româneşte; şi nu de dragul lui Heidegger, ci de dragul bătăliei pe care limba noastră trebuie s-o ducă pentru a deveni cândva, din „tânără speranţă”, o limbă cu adevărat filosofică: mă refer la încercarea de a gândi pe româneşte ce au gândit unii ca Heidegger, ca Heraclit, ca Parmenide, în două dintre cele mai filosofice limbi ale lumii. Prin urmare, în cartea aceasta atenţia este triplu focalizată.

Ca membru al Societăţii Române de Fenomenologie, îl cunoaşteţi desigur pe Cristian Ciocan. Ştiţi cu siguranţă că lucrarea sa de doctorat („Moribundus sum: Heidegger şi problema morţii”, 2007) dovedeşte deja o deplasare a focalizării atenţiei sale dinspre gândirea lui Heidegger înspre alte elaborări fenomenologice despre moarte, diferite şi chiar opuse celei heideggeriene. De asemenea, ştiţi fără îndoială că cercetările sale din ultima vreme au fost tot mai mult dedicate fenomenologiei franceze şi problemei corporalităţii. Putem vorbi în cazul său de o „focalizare a atenţiei asupra lui Heidegger”? În nici un caz.

Să nu-l uităm pe Christian Ferencz-Flatz: după lucrarea sa de doctorat, „Obişnuit şi neobişnuit în viaţa de zi cu zi. Fenomenologia situaţiei şi critica heideggeriană a conceptului de valoare” (2009), pare să fi „suferit” o strămutare a atenţiei încă şi mai radicală decât Cristian Ciocan. Acum, îl preferă pe Husserl. Şi se pare că îl preferă cu succes, de vreme ce i-a fost publicat recent un articol în prestigioasa revistă „Husserl Studies” (la care dl. Liiceanu nu are nici pile, nici acţiuni).

Şi activităţile de traducere ale celor de mai sus atestă o diversitate a intereselor: Aristotel (B. Mincă), Wittgenstein (C. Cioabă), Lévinas (C. Ciocan), Husserl (Ch. Ferencz-Flatz). Îl putem adăuga pe Gabriel Cercel („Cartea experienţei. Heidegger şi hermeneutica vieţii”, 2010), cu traducerea din Gadamer („Adevăr şi metodă”). Fiecare dintre aceste traduceri sunt îndeajuns de dificile ca să ateste faptul că toţi cei menţionaţi au călătorit suficient de mult în afara lui „Heidegger” şi să ameninţe fermitatea afirmaţiei cu „focalizarea atenţiei asupra lui Heidegger”.

Propun să ne oprim aici cu exemplele, nu numai din lipsă de spaţiu. Ci mai ales pentru că cei patru colegi din SRF ar fi, cu siguranţă, printre primii candidaţi la statutul de membru în „grupul din jurul dlui. Liiceanu” sau „grupul HAH”, dat fiind că ei nu numai că au publicat la Humanitas, în colecţia „Academica”, lucrări despre Heidegger, dar sunt, în acelaşi timp, foşti studenţi ai domnului Liiceanu şi, deci, pasibili de „acuza” de „discipoli” ai săi. Cele spuse mai sus sunt îndeajuns pentru a arăta că în „jurul dlui. Liiceanu” nici măcar nu se poate vorbi de o „focalizare a atenţiei asupra lui Heidegger”, focalizare care să omogenizeze, să ofere un contur fantomaticului grup.


(3) Iată-ne ajunşi la punctul „3. din sfera aceluiaşi grup a pornit exegeza etapei legionare a lui Noica (făcută de Sorin Lavric) şi reabilitarea lui Nae Ionescu (efectuată recent de Liviu Bordaş)”. Dincolo de problema obiectivităţii cărţii lui Sorin Lavric sau de măsura în care lucrarea lui Liviu Bordaş poate fi considerată o „reabilitare a lui Nae Ionescu”, întrebarea mea este: Cum puteţi colporta această… echilibristică mentală efectuată de dl. Pecican la trapezul scenaritei, adică al gândirii care vede legături acolo unde nu sunt? Nu înţeleg cum de puteţi ignora, pe urmele dl. Pecican, dispreţul lui Sorin Lavric faţă de Heidegger (dispreţul lui Sorin Lavric faţă de filosofie în genere, dispreţ făcut public în multe dintre articolele sale) şi, mă tem, condescendenţa lui faţă de cei care se ocupă, mai mult sau mai puţin, cu Heidegger (sau cu Hegel şamd.). De altfel, Sorin Lavric nici nu se încadrează în „grupul HAH”, de vreme ce a publicat la Humanitas, în colecţia „Academica”, dar nu a publicat o carte despre Heidegger! (Iar Liviu Bordaş a publicat la Humanitas, dar nu în „Academica”, şi nu despre Heidegger!) Ca să nu mai pomenim de amănunte triviale de tipul: Bogdan Mincă, de pildă, l-a întâlnit prima oară pe Liviu Bordaş în toamna aceasta, la lansarea colectivă de la Galateca…

Spuneţi-mi şi mie, având în vedere toate aceste lucruri, cum credeţi că se poate afirma că Lavric şi Bordaş fac parte din acelaşi „grup de interese filosofice” cu cei 4 fenomenologi numiţi mai sus, la punctul (2)?!? Cum credeţi că se poate trece de la acuza de „dreptism” adresată acestora la acuza conform căreia presupusa „focalizare a atenţiei asupra lui Heidegger” din „grupul HAH” are legătură cu filonul legionaroid din cultura română?!? Vă rog pe dumneavoastră să mă lămuriţi, de vreme ce aţi considerat afirmaţiile dlui. Pecican suficient de pertinente pentru a le reproduce aici.

(De la dl. Pecican nu aştept un răspuns; serialele de pe blogul său nu fac decât să ateste că este incapabil de dialog, pentru că e pur şi simplu incapabil să se menţină în propriile coordonate – e.g. i-a inclus în „grupul HAH” pe Lavric şi pe Bordaş, în ciuda faptului că însăşi titulatura dată de el grupului îi excludea –, darămite să le mai respecte pe ale altuia.)

Vă rog să-mi explicaţi de ce este greşit un argument precum „Dacă Gigel e mitocan, înseamnă că şi fratele său este, pentru că au acelaşi tată.”, dar este corect şi instructiv să spui „Dacă Lavric şi Bordaş sunt apropiaţi de dreapta [lucru discutabil], atunci şi fenomenologii sunt apropiaţi de dreapta (şi de asta îl studiază pe Heidegger, un filosof, de altfel, minor), pentru că sunt toţi discipolii dlui. Liiceanu.”. Această aiureală este intensificată de faptul că Bordaş nici nu se numără printre „discipolii” (sau cum vreţi să le spuneţi) dlui. Liiceanu şi că între „discipolii” fenomenologi şi „discipolul” Lavric există mari diferenţe la nivelul opţiunilor filosofice. Ca să nu mai vorbim că dl. Liiceanu a spus de mai multe ori că nu se consideră un „maestru”, şi nici pe ei nu-i consideră „discipoli”. În fine.


(4) Ajungem, iată, şi la punctul „4. adeziunile de extremă dreaptă ale celor trei gânditori (maestrul german şi cei doi contemporani români ai lui) sunt probate, nu inventate”. La aceasta, se poate adăuga fără nici o problemă „Cerul este albastru”. Deoarece faptul că adeziunile de extremă dreaptă ale celor trei sunt probate nu ne duce automat în direcţia în care ar vrea dl. Pecican să ajungem, şi anume în direcţia tezei că interesul pentru filosofia lui Heidegger este alimentat de adeziuni secrete la extrema dreaptă, „probate” de cărţile lui Lavric şi Bordaş. Ca să nu mai vorbim că nu ni se aduce nici o dovadă textuală a simpatiilor legionare ale dl. Liiceanu (cum bine zicea un comentator de pe blogul dl. Pecican, se ignoră un text important: „Sebastian, mon frère”; ca să nu mai vorbim de repetatele locuri în care dl. Liiceanu a vorbit împotriva intenţiei totalitare şi, deci, criminale de a face binele cu de-a sila, intenţie de care se fac vinovaţi chiar şi cei mai domoli simpatizanţi ai vreunei extreme, fie ea dreaptă, fie stângă).

La punctele (5) şi (6) n-am să mă mai refer, saltul mortal până la ele mă depăşeşte. Voi remarca doar atât: conform punctul (5), dl. Pleşu devine – într-un mod cu totul surprinzător – membru al „grupului HAH” şi, astfel, membru al grupului „discipolilor” dlui. Liiceanu. E de-a dreptul… fantastic. De unde am pornit (adică de la şcoala de fenomenologie românească) şi unde am ajuns…! Această trecere magică se datorează, bineînţeles, punctelor (3) şi (4), care îl aduc în scenă, printr-o trapă inaparentă, pe Nae Ionescu cu ortodoxismul lui (apariţie consolidată de punctul 6).

Spre final, spuneţi: „Impresia mea e că dl. Pecican nu pune semnul egalităţii între a studia filosofia lui Heidegger şi a fi extremist, ci pur şi simplu solicită o necesară măsură sanitară de a nu trece cu vederea faptul că Heidegger a fost, pentru o perioadă, apropiat de nazism”. Într-adevăr, „nu pune semnul egalităţii între cele două” în sensul că nu argumentează pentru aşa ceva; dar, prin tot felul de aluzii, vrea constant să lase impresia că aşa stau lucrurile.


Pe scurt, ca să nu mă lungesc îngrozitor de tare: având în vedere cele spuse mai sus şi în cazul în care împărtăşiţi opiniile domnului Pecican, ar trebui să reveniţi aici cu:

1) dovezi clare care să ateste existenţa „grupului de interese” (politice sau filosofice?) din jurul dl. Liiceanu, ceea ce înseamnă în primul rând o listă completă a membrilor acestui grup, ca să jucăm cu cărţile pe masă;

2) dovezi clare pentru faptul că membrii acestuia îşi „focalizează atenţia asupra lui Heidegger” – dimpreună cu dovezi pentru ideea cu care dl. Pecican îşi însoţeşte această afirmaţie, şi anume (parafrazez): „tendinţa uşor fanatică de a se dedica exclusiv unui singur filosof, dintr-o veneraţie mistică faţă de dl. Liiceanu şi, deci, faţă de filosoful preferat al acestuia, Martin Heidegger”. Şi putem continua parafraza: „de ce îl preferă Liiceanu pe Heidegger? Pentru că îi place extrema dreaptă”. Aceasta este una dintre marile idei pe care le tot învârte dl. Pecican pe blogul său. Probaţi-o, dacă puteţi!;

3) demonstrarea faptului că măcar cei 4 fenomenologi pe care i-am numit (Cioabă, Mincă, Ciocan, Ferencz-Flatz) fac parte din acelaşi „grup de interese” (politice şi filosofice) cu Lavric şi Bordaş (şi, desigur, că Lavric şi Bordaş fac parte din acelaşi grup, chiar dacă e să fie unul numai al lor);

4) legătura clară între nazismul lui Heidegger şi legionarismul lui Noica şi al lui Nae Ionescu – una care să depăşească simpla „asemănare de familie” – şi relevanţa acestei legături pentru estimarea valorii şcolii româneşti de fenomenologie.

5) de data aceasta, e vorba de propria dumneavoastră afirmaţie: cred că ar trebui să arătaţi de ce credeţi că dl. Pecican „solicită o necesară măsură sanitară de a nu trece cu vederea faptul că Heidegger a fost, pentru o perioadă, apropiat de nazism”; mai precis, vă întreb: de ce este necesară această măsură şi de ce credeţi că până acum s-a trecut cu vederea acest lucru.

Consider că aceste puncte fac parte dintre lucrurile care trebuie neapărat clarificate – da, de dumneavoastră, pentru că aţi fost cel care a adus aici poziţia dlui. Pecican (care n-ar fi ieşit altfel din bârlogul său, unde are întotdeauna dreptate). Dar nu pentru a-i da o replică dlui. Pecican personal, ci pentru a da la o parte „pânza de păianjen” care acoperă mult prea des privirea celor care „dezbat” în România şi care în loc de argumente oferă jalnice mostre de ce ravagii pot face afectele necontrolate. Trebuie să recunosc, m-am săturat să tot aud, cu diverse prilejuri, opinii de tipul celor exprimate de dl. Pecican, în fuga pamfletului. Îmi doresc argumente.


Cele bune,
Ileana Borţun,
membră SRF

I. Borţun

 

Posts: 9

Joined: Sun Feb 27, 2011 9:34 am

Re: ÎN CONTRA DIRECȚIEI DE ASTĂZI ÎN FILOSOFIA ROMANEASCA

by I. Borţun » Sun Feb 27, 2011 3:17 pm

Bună ziua,
Mă vă nevoită să redau din nou aici mesajului domnului Niţă, pentru nu perturba pluralitatea acestei discuţii, publicând doar răspunsurile mele. Răspunsul meu, în mesajul următor.
Sper ca discuţia să se mute în sfârşit aici.


Iată, în continuare, cel de-al doilea mesaj al domnului Adrian Niţă, publicat astăzi pe blogul emisiunii "Izvoare de Filosofie":

Stimată doamnă Borţun
(1) Înţeleg faptul că nu aţi observat că cele 6 puncte îi aparţin dl Pecican (adică copiate dintr-o postare a sa de pe propriul blog). Am procedat aşa pt că am promis să sunt de acord să continuăm discuţia pe blogul Izv de fil. Nu pot însă înţelege de ce mă somaţi pe mine să răspund în numele dl Pecican şi mai ales de ce mă somaţi pe mine să răspund în numele meu, cu argumente, pentru a susţine ceva ridicat de dl Pecican.

Până când dl Pecican nu va interveni în discuţia de aici, şi nu pe blogul dumnealui, mă rezum să vă răspund legat de un singur aspect. Legătura cu extremismul este una foarte sensibilă şi poate inflama pe oricine. Deci, aşa cum dvs, care vă faceţi doctoratul pe Heidegger, cu prof Liiceanu, aveţi tendinţa de a ,,îndulci” episodul extremist, tot la fel, cei care nu sunt apropiaţi spiritual de Heidegger vor avea tendinţa să amplifice importanţa acelui episod.

Exact la fel e cazul lui Noica. Faptul că Lavric a încercat să îndulcească legionarismul pentru ca acuza legată de Noica să nu fie chiar atât de negativă, a arătat că el nu şi-a luat nişte măsuri sanitare în acest sens. S-a îmbolnăvit, s-a infestat cu microbul extremismului, la fel cum pot face mulţi din cei care citesc Noica fără să fie conştienţi că extremismul susţinut de el este nociv. Eu am prezentat în cartea mea Noica: o filosofie a individualităţii cele 19 texte legionare. Dacă le veţi citi veţi fi de acord cu mine că sunt scrise frumos, că au idei interesante şi că tocmai prin acest farmec ele reuşesc să infesteze pe unii din cititori şi să-i facă să li se alăture. Măsura sanitară vizează tocmai această punere în gardă a cititorului faţă de extremismul lui Noica.

Şi ca să fie şi mai clar ce spun, vă rog să vă imaginaţi că eu aş fi publicat cele 19 texte ale lui Noica, sub un titlu oarecare (ar fi o cărţulie de 50 pagini) şi aş lansa-o pe piaţă. Nu e evident că făcând aşa aş fi făcut de fapt o promovare a legionarismului? Publicarea chiar şi a unui singur text de acolo, fără alt comentariu ar fi însemnat un atentat la spiritul democratic.

Legătura dl Liiceanu cu Lavric şi Bordaş este aceea că pe primul l-a publicat şi promovat etc. iar pe al doilea nu numai că l-a publicat şi promovat dar a scris câteva rânduri pe coperta a patra.

2) Mă întrebaţi de legătura dintre nazismul lui Heidegger şi legionarismul lui Noica şi Ionescu relevanţa sa pt şcoala românească de fenomenologie. Să nu folosim totuşi cuvinte prea mari; chiar dacă SRF este meritorie, şi cea mai bună comunitate filosofică de la noi (spun asta nu pt că noi doi suntem membri acesteia), noi nu avem vreo şcoală de fenomenologie (prin extensie, după dl Liiceanu, nu avem nici un fel de şcoală filosofică, căci nu avem filosofie în România). Probabil că dacă SRF va funcţiona la fel, sau chiar mai bine, peste o sută de ani se va putea vorbi despre ,,şcoala românească de fenomenologie”. Dar să revin le chestiune. Vă propun să privim lucrurile altfel: legătura dintre nazismul lui Heidegger şi legionarismul lui Noica şi Ionescu şi relevanţa acestei legături pt filosofia românească. Aici e vorba de o problemă legată de posteritate. Aceşti gânditori au aruncat odată cu ideile lor seminţe pt cei care fac filosofie la noi şi, prin extensie, pt toţi cei care funcţionează în interiorul culturii române. Ei vor avea adepţi, vor avea adversari, vor genera tabere şi dezbateri legate de un aspect sau altul etc. Cum să nu existe legătură? Dacă cineva nu vede legătura e ca şi cum nu ar vedea cele scrise de Lavric, de mine sau de Bordaş (ca să vă dau exemple de lucrări recente). Atâta vreme cât Lavric şi Bordaş au încercat să acrediteze ideea că adeziunea lui Noica la extremism nu a fost ceva rău, sau că extremismul lui Ionescu nu scade valoarea lui intelectuală, este clar că extremismul celor doi i-a influenţat (desigur, i-ar fi influenţat şi dacă ei ar fi scris nu pentru ci contra acestui episod, aşa cum am făcut eu în cartea despre Noica. Deci, într-un sens, extremismul lor m-a influenţat şi pe mine. M-a făcut să fiu atent să NU fiu extremist, mi-a oferit un contramodel etc.)


Adrian Niţă
http://ifilosofie.uv.ro/adriannita/index.htm

I. Borţun

 

Posts: 9

Joined: Sun Feb 27, 2011 9:34 am

Re: ÎN CONTRA DIRECȚIEI DE ASTĂZI ÎN FILOSOFIA ROMANEASCA

by I. Borţun » Sun Feb 27, 2011 3:21 pm

Stimate domnule Niţă,

Voi începe prin a spune că, într-adevăr, nu am observat că cele 6 puncte îi aparţin, ca atare, domnului Pecican. Am citit cred, toate postările sale; dată fiind însă mulţimea lor, nu am recunoscut pasajul cu cele 6 puncte. Dacă aţi fi pus ghilimele, ar fi fost clar. În orice caz, punctele pe care le-aţi redat rezumă bine poziţia dlui. Pecican, deci pot fi luate ca punct de plecare.

Dumneavoastră îmi spuneţi: „Nu pot înţelege de ce mă somaţi pe mine să răspund în numele dlui. Pecican şi mai ales de ce mă somaţi pe mine să răspund în numele meu, cu argumente, pentru a susţine ceva ridicat de dl. Pecican”. Îmi cer scuze dacă provocarea mea a părut o somaţie. Provocarea este însă justificată, de vreme ce modul în care aţi redat aici opiniile dlui. Pecican a lăsat de înţeles că nu vă detaşaţi de ele (nici măcar nu le-aţi pus între ghilimele); iar unele dintre lucrurile pe care le spuneţi mai jos arată că sunteţi de acord cu cel puţin o parte.

În orice caz, în momentul în care reproduceţi într-un loc opiniile altcuiva nu puteţi nega faptul că aveţi o oarecare responsabilitate faţă de opiniile respective. Dacă „daţi mai departe” nişte opinii fără să precizaţi că vă detaşaţi de ele, nu ar trebui să vă mire faptul că se subînţelege că le-aţi susţine (mai ales că nici nu erau semnalate ca citat).

Acum, eu nu am să insist să vă referiţi la toate punctele provocării pe care v-am lansat-o, deşi cred că ar trebui să o faceţi cumva, dată fiind responsabilitatea pe care o purtăm pentru ceea ce scriem şi spunem. Voi accepta, cel puţin deocamdată, limitele impuse de dumneavoastră şi mă voi referi numai la punctele atinse în ultimul dumneavoastră mesaj.

Mai înainte de toate, însă, aş dori să precizez: faptul că eu îmi fac doctoratul pe Heidegger cu dl. Liiceanu este un fapt irelevant de unul singur; adică nu este suficient ca să-mi discreditaţi poziţia şi vă propun că renunţaţi la el, e inutil. Ştiu că l-aţi aflat din CV-ul meu de pe pagina Societăţii Române de Fenomenologie (dacă aţi fi citit acolo mai cu atenţie, aţi fi văzut că doctoratul meu nu va fi doar despre Heidegger, ci şi despre Arendt – lucru care ar fi trebuit să vă dea puţin de gândit).

Pentru început, nu înţeleg ce anume din mesajul meu vă face să credeţi că aş avea „tendinţa de a «îndulci» episodul extremist” de care se face Heidegger vinovat. Ca să fie clar: consider că Heidegger a făcut o greşeală enormă atunci când nu a înţeles criminalitatea nazismului; spun „enormă” nu pentru că răul pe care l-a făcut ar fi fost enorm ca atare (Heidegger nu a gazat pe nimeni şi nici nu a îndemnat la aşa ceva), ci pentru că este într-adevăr incredibil că un gânditor atât de subtil a fost atât de inept în privinţa nazismului. (Explicaţia cred că se găseşte într-o tendinţă mai veche a filosofilor de a fi, mulţi dintre ei, complet inadecvaţi în spaţiul public, în spaţiul politic; dar aceasta este o discuţie foarte amplă, pe care nu mă simt în stare s-o deschid acum. În orice caz, Hannah Arendt are multe de spus în această privinţă.) Acest lucru greu de înţeles este amplificat de faptul că Heidegger (greşind din nou, după părerea mea) nu şi-a exprimat într-un mod public explicit, pe înţelesul tuturor, regretul pentru greşeala din 1933. Acestea două – greşeala şi „tăcerea” ulterioară – au alimentat foarte mult tendinţa de a extinde inepţia politică a lui Heidegger asupra filosofiei sale. Cu toate acestea, cred că se poate arăta (nu aici, fireşte, ci într-o lucrare academică) faptul că unele elaborări importante ale lui Heidegger (e.g. cele despre Nietzsche sau cele despre tehnică) ţintesc – mai mult sau mai puţin explicit –tocmai către o analiză filosofică a totalitarismului şi care pot atesta că Heidegger a ajuns până la urmă la esenţa acestui fenomen criminal.

Pe scurt, discuţia despre raportul dintre filosofia lui Heidegger şi faptul că a aderat pentru o vreme la regimul nazist este o discuţie foarte dificilă şi, mai ales, este o discuţie în primul rând filosofică (şi nu doar istorică), pe care pot să o poarte cu adevărat numai nişte buni cunoscători (atenţie, nu spun admiratori) ai gândirii filosofice (şi nu politice) a lui Heidegger. O asemenea discuţie este încă greu de purtat şi în Occident, darămite la noi.

În continuare, iată câteva răspunsuri punctuale:

(1) Mai întâi, să vă spun de ce resping paralela cu „cazul Noica/Lavric”. În primul rând, nu voi discuta cazul acesta pentru că nu mă pricep suficient de bine în această chestiune şi pentru că, în momentul de faţă, investigarea „cazului Noica” şi a obiectivităţii cărţii lui Lavric, deşi mă interesează, nu se află printre priorităţile mele cercetare. Dacă resping paralela dintre „cazul Heidegger” şi „cazul Noica” este dintr-un motiv foarte simplu: aşa cum a fost făcută ea de dl. Pecican şi acum de dumneavoastră, ea se integrează în categoria falselor analogii. „A” nu poate fi respins doar prin aceea să se arată că „B” este de respins şi apoi se insinuează că „A” ar fi precum „B”; faptul că „A” este precum „B” trebuie demonstrat, nu insinuat.

Cel puţin până acum, nici dl. Pecican, nici dumneavoastră nu aţi reuşit să arătaţi care sunt punctele comune între „A” şi „B”, adică între „situaţia lui Heidegger” şi „situaţia lui Noica” în România. (Încercarea de a face această legătură prin dl. Liiceanu – ca lider al aşa-zisului „grup HAH” şi ca editor al cărţii lui Lavric despre Noica este, din punctul de vedere al argumentării corecte, de-a dreptul ridicolă.) Tot ce spuneţi arată că, dimpotrivă, cele două situaţii sunt diferite:

Menţionaţi, de pildă, cele 19 texte legionare ale lui Noica. În această privinţă, vă dau întrutotul dreptate: atunci când sunt publicate sau prezentate nişte texte cu asemenea probleme, trebuie operată o distanţare sau o dezicere de ideile lor. Cititorul trebuie neapărat „pus în gardă”, cum spuneţi. Dar să ne uităm acum la Heidegger. Vă rog să-mi spuneţi şi mie: care sunt textele naziste ale lui Heidegger publicate în româneşte? Dl. Pecican susţinea că ar trebui ca pe traducerile româneşti să se scrie o dezicere… Vă întreg: de ce ar fi necesară o asemenea dezicere, dacă textele respective nu au nimic nazist?!? (Apropo: Credeţi că publicarea „Tratatului de ontologie” al lui Noica ar trebui însoţit de o asemenea dezicere?)

Pe scurt, nu aţi reuşit să identificaţi asemănările relevante între „situaţia lui Heidegger” şi „situaţia lui Noica”. Asemănarea dintre ele este pur şi simplu presupusă ilicit – şi de dumneavoastră, şi de dl. Pecican. Lipseşte argumentarea.


(2) În privinţa legăturilor dintre dl. Liiceanu şi Sorin Lavric, pe de o parte, şi dintre dl. Liiceanu şi Liviu Bordaş, pe de altă parte, nu am nimic de zis (pe această temă nici nu v-am provocat). Nu prea văd care credeţi că ar fi importanţa acestor legături în contextul dezbaterii noastre. Dacă vreţi să insinuaţi că publicarea acestor cărţi ar însemna că dl. Liiceanu ar încuraja nu ştiu ce curent neo-legionar, cred următoarele: (a) această acuză, fiind extrem de gravă, ar trebui afirmată explicit, cu onestitate, şi nu, doar aşa…, vag insinuată; (b) ar trebui să arătaţi de ce cărţile respective sunt aşa ceva, adică expresii ale unui reviriment neo-legionar; (c) ar trebui să arătaţi că editorul acestor cărţi, i.e. dl. Liiceanu, susţine într-adevăr acest reviriment; pentru aceasta ar trebui să arătaţi, de pildă, că tot ce a spus el până acum împotriva extremismelor de orice fel şi împotriva oricărui tip de totalitarism sunt minciuni.


(3) În privinţa „şcolii de fenomenologie”, ea nu este chiar atât de firavă cum spuneţi. Se întâmplă să ştiu că după generaţia din care fac parte Cătălin Cioabă, Bogdan Mincă şi Cristian Ciocan există deja alte două generaţii de tineri cercetători care sunt dedicaţi fenomenologiei. Cred că putem vorbi de o „şcoală de fenomenologie” în România, chiar dacă este încă la început şi poate că se va profila mult mai bine abia peste 5-7 ani. În fine, nu vreau să insist, poate aveţi o înţelegere diferită despre ce înseamnă o şcoală în filosofie. În orice caz, în România sunt destui oameni care fac fenomenologie (şi care atrag studenţi către acest domeniu) şi o fac bine, unii chiar la nivel internaţional. În România, fenomenologia este poate cea mai conturată direcţie de cercetare în filosofie.


(4) La ultimul punct (punctul „2” din mesajul dumneavoastră), îmi spuneţi că există o legătură evidentă între nazismul lui Heidegger şi legionarismul lui Noica şi Nae Ionescu. Spuneţi: „Cum să nu existe legătură? Dacă cineva nu vede legătura e ca şi cum nu ar vedea cele scrise de Lavric, de mine sau de Bordaş (ca să vă dau exemple de lucrări recente).” Eu v-am rugat să-mi spuneţi care este legătura dintre nazismul lui Heidegger şi legionarismul lui Noica şi Nae Ionescu, şi nu că există un impact al legionarismului ultimilor doi asupra culturii române.

Pe mine nu mă interesează să rezolv acum problema locului lui Noica şi al lui Nae Ionescu în cultura română (problemă care, oricum, mă depăşeşte); pe mine mă interesează relevanţa aducerii lor în discuţie – de către dl. Pecican şi, acum, de dumneavoastră; mă interesează care este funcţia argumentativă a invocării lor într-o discuţie care a pornit de la o carte de fenomenologie nou apărută (cartea lui Bogdan Mincă, „Scufundătorii din Delos. Heidegger şi primii filosofi”, 2010) şi care, de aici, s-a dezvoltat neaşteptat înspre acuzarea celor care fac fenomenologie în România că ar avea o obsesie cu Heidegger, obsesie suspectă de… extremism politic!

Insist: care este asemănarea dintre cele două cazuri? Nu va fi suficient să-mi spuneţi că ea constă în adeziunea (scurtă sau nu) la mişcări de extremă dreaptă. Nu, pentru că aici e vorba de altceva: de cum ar trebui să ne raportăm la textele lor. Găsiţi-mi vă rog, printre traducerile româneşti, texte ale lui Heidegger comparabile cu textelor legionare ale celor doi români. Dacă nu vreţi să renunţaţi la ideea „necesităţii unor măsuri sanitare” în ceea ce-l priveşte pe Heidegger, va trebui să arătaţi de ce textele traduse din Heidegger reprezintă un pericol, să arătaţi cum de ar putea ele influenţa către extremism. Dacă nu veţi arăta acest lucru şi dacă vă veţi mulţumi să „argumentaţi” indirect, vorbind despre Noica şi Nae Ionescu, veţi rămâne în continuare prins, alături de dl. Pecican, în sofismul falsei analogii.

Mi-aş dori să se rezolve cumva această problemă, pentru că acuza de „extremism de dreapta” (la care dl. Pecican adaugă „dogmatismul filosofic” şi „servilismul faţă de maestru”) îndreptată înspre cei care se ocupă (şi) cu Heidegger în România, printre care mă număr şi eu, mi se pare de-a dreptul o calomnie.


Cele bune,
Ileana Borţun

I. Borţun

 

Posts: 9

Joined: Sun Feb 27, 2011 9:34 am

filozofie si context

by oliviu_tisa » Sun Feb 27, 2011 5:46 pm

Anterior, pe forumul initial, am postat doua intrebari. Le reproduce aici:

1. oare nu se mai poate studia sau scrie despre Heidegger in Romania fara a fi acuzat de nazism sau legionarism? OP: “Mă tem, vă spun drept, de o resurecție a legionarismului ideologic – mai grav decât tropăiala și cântările pe la anumite manifestări -, am avut destul în interbelic o elită intelectuală zeloasă pe extrema dreaptă”. Oare ne intoarcem la anii 50-60 cind a studia filozofia clasica era o fapta incriminanta (decazuta filozofie burgheza; am auzit de un student la filozofie care a fost exmatriculat pentru ca a fost prins citind Kant etc.)? Are problema fiintei o coloratura nazista?
2. si pentru ca aceasta disputa a inceput cu cartea lui B. Minca - “Am pornit la identificarea Grupului HAH după ce i-am acordat niște atenție dlui Mincă”: contine aceasta carte ceva care aduce a propaganda totalitara? Sint presocraticii parintii spiriuali ai totalitarismului?

Domnul Nita mi-a reprosat ca este vorba de un context mai larg. Dar eu cred ca este vorba de cu totul altceva. Cred ca atit O. Pecican cit si A. Nita fac confuzie intre trei lucruri si aici se afla radacina conflictelor. Si anume intre filozofie, istoria filozofiei (care include si biografia filozofilor) si politica (sau mai extins influenta reciproca filozofie-viata sociala). Ambii sint in principal interesati de ultimile doua domenii pe cind filozofii le neglijeaza fiind orientati spre primul domeniu. Se spune ca Heidegger in introducere la un curs despre Aristotel a spus: Aristotel s-a nascut, a trait si a murit in Grecia. Si acum sa trecem la filozofia lui.
Stiu ca si in domeniul literaturii, de exemplu, se face abstracatie de autor: cartea este tratata ca ceva independenta de autor. Adica se face distinctie intre critica si istoria literaturii. Altminteri ajungem la criticele reductioniste cind intr-o opera nu vedem in final decit lupta de clasa sau, in interpretarea psihanalitica, pulsiuni ale inconstientului.

In acest sens intrebarile mele solicitau sa ni se explice, de catre cei doi partizani ai amestecului factorilor externi domeniului filozofic, cum este problema fiintei, intrebarea fundamentala atit la Heidegger cit si la Noica, o abordare nazista sau legionara.

Parerea mea este ca trebui sa nu mai amestecam filozofia cu filozofia politica. La noi cu multe sechele marxiste.

oliviu_tisa

 

Posts: 4

Joined: Sun Feb 27, 2011 12:48 am

Re: ÎN CONTRA DIRECȚIEI DE ASTĂZI ÎN FILOSOFIA ROMANEASCA

by I. Borţun » Mon Feb 28, 2011 11:00 pm

Stimate domnule Tisa,

Cred că aveţi dreptate. Una dintre problemele care se pot identifica în serialele dlui. Pecican este trecerea ilicită de la cercetarea în filosofie la … relevanţa politică a unor idei filosofice sau la gesturile politice ale unor filosofi.

Nu aş fi de acord cu ruptura pe care îmi pare că o susţineţi dumneavoastră (citând afirmaţia lui Heidegger despre Aristotel) între filosofia unui gânditor şi biografia acestuia – de pildă, cred că uneori filosofia cuiva nu poate fi înţeleasă în lipsa biografiei sale sau că uneori filosofia se înrădăcinează puternic în biografia cuiva, dar în sensul hermeneuticii facticităţii (şi nu într-un sens trivial, de tipul cutare a elaborat o filosofie a afectelor pentru că… era o persoană sensibilă…).

Problema este foarte spinoasă (căci implică problema relaţiei dintre idei şi fapte, dintre gândire şi acţiune) şi poate lua foarte multe forme (una dintre ale ar fi, de pildă, marea problemă a relaţiei dintre filosofia lui Marx şi comunismul real). Ar fi realmente interesant şi productiv dacă dezbaterea aceasta ar părăsi locul deja suficient de bătătorit circumscris de dl. Pecican şi s-ar îndrepta înspre tema relaţiei dintre filosofie şi politică şi/sau înspre tema înrudită a relaţiei dintre filosofia cuiva şi biografia sa.

Cele bune,
Ileana Borţun

I. Borţun

 

Posts: 9

Joined: Sun Feb 27, 2011 9:34 am

Re: ÎN CONTRA DIRECȚIEI DE ASTĂZI ÎN FILOSOFIA ROMANEASCA

by I. Borţun » Mon Feb 28, 2011 11:06 pm

Voi reproduce iar aici mesajul domnului Niţă - căci prefer să-l public pe al meu aici şi, aşa cum spuneam, nu aş vrea să monopolizez acest loc.
Dintr-o curioasă defecţiune tehnică, domnul Niţă a reuşit să posteze pe blog iniţial numai a doua parte a mesajului său (punctele 9-13) şi abia apoi pe a doua (punctele 1-8). Le voi pune şi eu aici în aceeaşi ordine, căci aceasta a fost şi ordinea răspunsurilor mele.

Iată mesajul domnului Niţă publicat pe blogul "Izvoarelor de filosofie" (partea II: punctele 9-13):


9. Îmi pare rău că trebuie să vă tot contrazic, dar fenomenologia nu este deloc ,,cea mai conturată direcţie de cercetare în filosofia” românească. Vă aduc câteva contraexemple. a) Filosofia analitică este f b conturată: are o societate, o revistă, conferinţe la care vin prof de care dvs aţi învăţat pe la şcoală. b) Studiile de sec 17 sunt mai mult decât conturate, sunt proeminente: există un grup de studiu ce se ocupă de sec 17, au loc conferinţe şi alte manifestări la care vin cei mai mari specialişti din lume (vi-i numesc, ca să verificaţi singură dacă spun sau nu adevărul: Dan Garbel, Roger Ariew etc). În plus, şcoala de vară este org împreună cu Univ Princeton (!!!). c) Despre studiile leibniziene mă rezum să spun puţin, ca să nu mă acuzaţi de subiectivism: nu numai că am scris şi scriu frecvent în străinătate despre Leibniz, dar am fost invitat să moderez o secţiune a Congresului (MONDIAL) Leibniz. 10) La pct dvs 4 faceţi greşeala uluitoare de a muta sensul cuvântului ,,şi”. Eu vorbisem despre ,,legătura dintre nazismul lui Heidegger şi legionarismul lui Noica şi relevanţa sa pt filosofia românească” iar dvs aţi înţeles: ,,legătura dintre nazismul lui Heidegger şi legionarismul lui Noica”. Or, era vorba despre legătura dintre nazismul lui Heidegger, legionarismul lui Noica ŞI relevanţa pentru filosofia românească. 11) Măsurile sanitare de care vorbeam sunt legate de ce am spus la pct 6. 12) Îmi atribuiţi argumente false (falsa analogie) dar dvs faceţi erori uriaşe la simpla citire şi înţelegere a unui text. 13) Îmi atribuiţi idei pe care nu le-am susţinut pe baza unei înţelegeri trunchiate, fie intenţionat (ceea ce este foarte grav), fie neintenţionat (ceea ce este demn de milă).

Închei cu o constatare din alt registru: îi invit pe toţi cei care ne citesc, să ni se alăture. Ar fi dezirabil să se audă toate părerile despre filosofia românească. În fond, discuţia s-a intenţionat să fie despre asta. Sau, cel puţin, eu am intrat în joc, ca să vorbesc de asta. Chiar dacă, ca în orice discuţie, se mai divaghează, să nu pierdem din vedere faptulcă vrem să clarificăm unele aspecte ale stării filosofiei româneşti. Nicidecum să ne rănim, să aducem atacuri la persoană, să calomniem sau să fim ipocriţi.

Adrian Niţă
http://ifilosofie.uv.ro/adriannita/index.htm

I. Borţun

 

Posts: 9

Joined: Sun Feb 27, 2011 9:34 am

Re: ÎN CONTRA DIRECȚIEI DE ASTĂZI ÎN FILOSOFIA ROMANEASCA

by I. Borţun » Mon Feb 28, 2011 11:08 pm

Domnule Niţă,

Nu înţeleg de ce nu acceptaţi să mutăm discuţia pe Forum. Mi se pare o impoliteţe nu numai faţă de mine, ci şi faţă de domnul Aslam, ca a acceptat să găzduiască această dezbatere. În fine. Nu înţeleg nici ce s-a întâmplat cu prima parte a mesajului dumneavoastră. Aşa că vă voi răspunde pe scurt la mesajul pe care l-am putut citi, urmând punctele de acolo:

9) Aveţi talentul dl. Pecican de a ignora cuvintele pe care le-am scris. Am zis: „În România, fenomenologia este POATE cea mai conturată direcţie de cercetare în filosofie”. De ce nu daţi citatul complet? În rest, sunt de acord că şi celelalte direcţii sunt foarte conturate. Poate la fel de bine. Eu când am spus că fenomenologia este POATE cea mai bine conturată, m-am gândit nu la conferinţe individuale la congrese mondiale, ci la un COMPLEX de factori: cărţile apărute, Societatea, o revistă ISI (Studia), traducerile făcute, emulaţia din rândul studenţilor şamd. Toate acestea arată, în orice caz, că fenomenologia este printre cele mai bine conturate direcţii. Asta era de fapt ideea principală.

10) Îmi pare rău, dar dumneavoastră sunteţi cel care faceţi o greşeală uluitoare şi mai şi persistaţi în ea: greşeala de a ignora „şi”-ul pe care eu l-am pus în evidenţă. Eu v-am provocat să-mi răspundeţi în privinţa asemănării dintre relevanţa pentru filosofia românească a „nazismului lui Heidegger” şi relevanţa pentru filosofia românească a „legionarismului lui Noica”. Nu aţi făcut-o şi mă îndoiesc sincer că o puteţi face. Faptul că insistaţi pe al doilea „şi” din fraza respectivă (i.e. ,,legătura dintre nazismul lui Heidegger şi legionarismul lui Noica ŞI relevanţa sa pentru filosofia românească”) nu face ca primul „şi” să dispară, să ştiţi.

11) Măsurile sanitare explicate la punctul 6 mă tem că vor rămâne învăluite în mister de vreme ce punctul 6 e de negăsit.

12) Aici, spuneţi: „Îmi atribuiţi argumente false (falsa analogie) dar dumneavoastră faceţi erori uriaşe la simpla citire şi înţelegere a unui text.” Care sunt erorile uriaşe de care vorbiţi? Mister. Lucraţi la fel ca dl. Pecican, prin acuze lipsite de argumentare.

13) Spuneţi: „Îmi atribuiţi idei pe care nu le-am susţinut pe baza unei înţelegeri trunchiate, fie intenţionat (ceea ce este foarte grav), fie neintenţionat (ceea ce este demn de milă)”. Care sunt ideile greşit atribuite? Mister şi aici. Nu pot decât să spun că aveaţi toată libertatea să vă deziceţi de aceste idei – pe care, nu trebuie să uitaţi, le-aţi reprodus aici fără ghilimele. Acest „fără ghilimele” nu e o simplă chichiţă formală, ci ţinteşte la responsabilitatea pe care o aveţi.

Închei şi eu, spunând: nu, discuţia pe care aţi pornit-o dumneavoastră nu este o simplă discuţie despre filosofia românească. Dumneavoastră aţi intrat pe acest blog reproducând (fără ghilimele!) opiniile unei persoane (dl. Pecican) care nu a fost nici o clipă dispusă să discute cu adevărat şi în mod onest despre „filosofia românească”. În loc de aşa ceva, a fost vorba:
– de amestecuri aiuritoare de idei (de la „Heidegger” la „ortodoxism”);
– de utilizarea unei cărţi ca simplu pretext pentru opinii diletante despre valoarea filosofiei lui Heidegger şi despre cum trebuie făcută filosofia;
– şi, poate cel mai grav, de atacuri la persoană: la persoana lui Bogdan Mincă, la persoana dlui. Liiceanu, la persoana lui Cristian Mladin (pe care l-a tot luat peste picior) şi, iată, mai nou, şi la persoana mea. Din aşa ceva se hrăneşte dl. Pecican.

Dacă dumneavoastră doriţi o dezbatere reală despre filosofia românească, cum de credeţi că poată fi inaugurată prin cele 6 puncte pe care le-aţi postat aici, „citându-l” pe dl. Pecican? Cum credeţi că putem considera drept premise nişte afirmaţii neargumentate, care nu au fost mai întâi concluziile nici unui argument autentic? Aici e calomnia.

Ileana Borţun

I. Borţun

 

Posts: 9

Joined: Sun Feb 27, 2011 9:34 am

Re: ÎN CONTRA DIRECȚIEI DE ASTĂZI ÎN FILOSOFIA ROMANEASCA

by I. Borţun » Mon Feb 28, 2011 11:09 pm

Iată mesajul domnului Niţă publicat pe blogul "Izvoarelor de filosofie" (partea I: punctele 1-8):


Doamnă Borţun

Am citit de mai multe ori postarea dvs (de la adresa: viewtopic.php?f=3&t=2) şi vă rog să nu vă supăraţi dar sunt uimit şi uluit de ce aţi putut scrie: textul dvs se bazează pe multe neînţelegeri şi dă dovadă de o aroganţă uluitoare. Aţi interpretat bazându-vă pe mai multe neînţelegeri şi aţi ajuns să faceţi afirmaţii incalificabile. 1. Am postat cele 6 punte ale dl Pecican pt că am vrut să deschid discuţia, căci dl Pecican încă nu a apărut aici. Cum puteţi să-mi cereţi mie, chiar şi acum, cînd ştiţi că au fost ideile lui, să aduc justificări pt ideile lui? În plus, de unde aroganţa de a-mi cere mie să argumentez ceva ce face el? Cum aveţi lipsa de bun simţ să mă alăturaţi ideilor lui? 2. Îmi atribuiţi că sunt de acord cu ,,cel puţin o parte” din ideile lui. Mi-aţi citit dvs cele 6 cărţi ca să vedeţi asta? Mi-aţi citit cele aprox 200 de articole? Atunci de unde aţi concluzia asta uluitoare? 3. Faptul că faceţi doctoratul pe Heidegger şi sub îndrumarea prof Liiceanu nu este deloc ,,irelevant”. În plus, aţi ocolit contextul în care eu am amintit de asta: eu vorbeam de sensibilitatea discuţiei despre extremism. Atunci când se vorbeşte de asta, cineva care este din interior este angajat vrând-nevrând, este subiectiv. Nu am spus că dvs AŢI fi apărătoarea extremismului lui Heidegger, ci că oricine este tentat să apere orice greşeală a maestrului. Mă bucur deci că aţi scris despre ,,greşeala enormă” a lui H. 4. Tema Heidegger şi nazismul nu este o temă care să se discute la Academia Română, ci în orice loc public. Deci, nicidecum nu sunt de acord să o lăsăm deoparte. Filosofia nu a fost şi nu va fi vreodată separată de cetate, deci de politică. 5. Spuneţi că respingeţi paralela Noica – Heidegger (la pct dvs 1). Dar unde am făcut eu paralela asta? Unde am vrut eu să arăt ,,asemănările” dintre situaţia lui Heidegger şi a lui Noica? Dacă nu aţi înţeles ce am spus despre ,,măsurile sanitare” (de care tot dvs m-aţi întrebat în postarea anterioară a dvs...) nu am ce să mai adaug. Nu aş vrea să reiau ce am scris anterior. 6. Nu e nevoie de nici o dezicere pe vreun text de Heidegger sau Noica, ci pur şi simplu ca cititorul să fie pus în gardă, să se vorbească de aceste episoade, să se spună lucrurilor pe nume, să fie analizate şi interpretate etc. 7. Este uimitor ce spuneţi şi la pct 2. Nici aici nu vreau să spun altceva decât că trebuie să recitiţi mai atent, de zece ori, dacă e cazul (aşa cum am făcut eu cu postarea dvs) ce am scris anterior. 8. Este o superioritate uluitoare să continuaţi să vorbiţi de ,,şc rom de fenomenologie”, de ,,generaţii de tineri cercetători” etc. Este, desigur, părerea dvs. Aşa superioară sau elitistă cum pare. Eu cred altceva, nu vreau să mă îmbăt cu apă rece. Meritele tinerilor noştri colegi sunt incontestabile (vezi, art mele şi luările publice de poziţie pe tema asta). Dar pt a vorbi de generaţie, dragă doamnă, trebuie să treacă 30 de ani, nu 2-3 ani, cum înţelegeţi dvs. Confundaţi promoţia de la Filosofie Bucureşti cu generaţia.

Adrian Niţă
http://ifilosofie.uv.ro/adriannita/index.htm

Re: ÎN CONTRA DIRECȚIEI DE ASTĂZI ÎN FILOSOFIA ROMANEASCA

by I. Borţun » Mon Feb 28, 2011 11:36 pm

Domnule Niţă,

Îmi pare rău că mesajul meu v-a dat impresia de aroganţă, eu nu l-am scris cu aroganţă. Nu cred că a cere cuiva temeiuri, justificări pentru afirmaţiile pe care le face este un gest de condescendenţă. Dumneavoastră îmi spuneţi acum că am făcut „afirmaţii incalificabile”, fără să-mi spuneţi care sunt acelea. Dacă vă voi cere acum exemple, va fi oare semn de aroganţă?

Spuneţi că mesajul meu cuprinde multe neînţelegeri. Să le luăm pe rând. De data aceasta, voi cita pe larg din mesajele dumneavoastră, ca să nu mai fie loc de neînţelegeri.

(1) Îmi spuneţi că aţi postat aici cele 6 opinii principale ale dlui. Pecican doar ca să deschideţi discuţia. Şi apoi mă întrebaţi: (a) „Cum puteţi să-mi cereţi mie, chiar şi acum, cînd ştiţi că au fost ideile lui, să aduc justificări pt ideile lui?” Să vă răspund: V-am provocat (fără aroganţă) să aduceţi justificări pentru ideile lui deoarece le-aţi reprodus într-un mod care a lăsat de înţeles că le susţineţi: adică fără ghilimele şi fără să semnalaţi nici un fel de distanţare de ele. Chiar şi ulterior, după ce mi-aţi spus că era vorba de un citat, nu v-aţi grăbit să vă despovăraţi în vreun fel de nici una dintre cele 6 opinii ale dlui. Pecican. Dacă este adevărat, aşa cum pretindeţi, că dumneavoastră nu susţineţi acele idei, nu ar fi fost normal să le publicaţi aici specificând acest lucru?!

Mă întrebaţi: (b) „În plus, de unde aroganţa de a-mi cere mie să argumentez ceva ce face el?” Nu văd ce este arogant în a cere cuiva să ofere argumente pentru nişte idei pe care le dă mai departe! Mi se pare o dovadă de iresponsabilitate şi de laşitate să vă tot prevalaţi de faptul că nu aţi făcut decât să transportaţi aici nişte idei. În al doilea dumneavoastră mesaj aveaţi ocazia să vă deziceţi în mod clar de aceste idei sau să adăugaţi propriile dumneavoastră nuanţe. În loc de aşa ceva, aţi spus doar că, deocamdată, vă abţineţi: „Până când dl Pecican nu va interveni în discuţia de aici, şi nu pe blogul dumnealui, mă rezum să vă răspund legat de un singur aspect”, i.e. extremismul. În această privinţă, aţi arătat că sunteţi de acord cel puţin cu una dintre ideile pecicaniene – cu punctul „3. din sfera aceluiaşi grup a pornit exegeza etapei legionare a lui Noica (făcută de Sorin Lavric) şi reabilitarea lui Nae Ionescu (efectuată recent de Liviu Bordaş)”.

Cum aţi arătat că sunteţi de acord cu această idee a dlui. Pecican? Păi aţi spus următoarele: „Lavric a încercat să îndulcească legionarismul pentru ca acuza legată de Noica să nu fie chiar atât de negativă” ŞI „Atâta vreme cât Lavric şi Bordaş au încercat să acrediteze ideea că adeziunea lui Noica la extremism nu a fost ceva rău, sau că extremismul lui Ionescu nu scade valoarea lui intelectuală, este clar că extremismul celor doi i-a influenţat (desigur, i-ar fi influenţat şi dacă ei ar fi scris nu pentru ci contra acestui episod”. Nu vi se pare că „reabilitarea” de care vorbeşte dl. Pecican rezonează cu ideea dumneavoastră că cei doi ar fi scris „pentru acest episod”, i.e. episodul extremist din viaţa lui Noica şi a lui Nae Ionescu? Dacă nu vi se pare, dacă nu credeţi aşa ceva nici în ruptul capului, ei bine, nu ar fi fost atunci normal să precizaţi acest lucru?!

O a treia întrebare a dumneavoastră este: (c) „Cum aveţi lipsa de bun simţ să mă alăturaţi ideilor lui?”, i.e. ideilor dlui. Pecican. De ce ar fi o dovadă de „lipsă de bun simţ” să vă alătur unor idei de care dumneavoastră înşivă nu v-aţi distanţat nici o clipă în mod clar?! Credeţi că această alăturare ar fi o „lipsă de bun simţ” poate pentru că ideile dlui. Pecican vi se par a fi sub demnitatea dumneavoastră? Alăturarea dumneavoastră la aceste idei vi se pare jignitoare? Păi atunci de ce nu aţi precizat de la bun început că nu vreţi să pară că le susţineţi?! Dumnezeule! Atunci când cineva se află în situaţia de a comunica nişte idei în care nu crede, va avea fără îndoială grijă să semnaleze acest lucru, ca nu cumva să lase celorlalţi o impresie greşită!


(2) Continuaţi, spunând: „Îmi atribuiţi că sunt de acord cu «cel puţin o parte» din ideile lui. Mi-aţi citit dvs cele 6 cărţi ca să vedeţi asta? Mi-aţi citit cele aprox 200 de articole? Atunci de unde aţi [luat] concluzia asta uluitoare?”. Alăturarea dumneavoastră la ideile dlui. Pecican a fost făcută (şi nu numai de mine) pe baza mesajelor dumneavoastră de pe acest blog, din care reiese că aţi fi acord cel puţin cu punctul 3 (am detaliat mai sus). Având în faţă aceste mesaje, nu văd de ce ar fi trebuit să iau în calcul cele 6 cărţi şi cele 200 de articole (apropo: credeţi că numărul lor contează?).


(3) Îmi spuneţi că aţi citit de mai multe ori mesajul meu. Cu toate acestea, iar mă citaţi greşit. Spuneţi: „Faptul că faceţi doctoratul pe Heidegger şi sub îndrumarea prof Liiceanu nu este deloc «irelevant»”. Eu am spus altfel: „faptul că eu îmi fac doctoratul pe Heidegger cu dl. Liiceanu este un fapt irelevant DE UNUL SINGUR; adică nu este suficient ca să-mi discreditaţi poziţia şi vă propun că renunţaţi la el, e inutil.” Apoi, îmi ziceţi: „aţi ocolit contextul în care eu am amintit de asta: eu vorbeam de sensibilitatea discuţiei despre extremism” (de fapt, exact la această sensibilitate m-am referit şi eu) şi continuaţi foarte sigur pe dumneavoastră spunând: „Nu am spus că dvs aţi fi apărătoarea extremismului lui Heidegger, ci că oricine [care îl studiază] este tentat să apere orice greşeală a maestrului”. Dacă pentru dumneavoastră ideea că cineva îşi face un doctorat pe Heidegger este o condiţie necesară şi suficientă pentru a fi „tentat să apere orice greşeală a maestrului”, înseamnă că nu faceţi diferenţa între afirmaţii doar posibil adevărate şi afirmaţii necesar adevărate. E o chestie de logică elementară. În fine, nu insist, ca să nu vă mai par arogantă. Aş mai spune doar că e ciudată tendinţa dumneavoastră de a gândi în tabere (adică: dacă studiez un gânditor trebuie să şi fiu de acord cu el, adică mă plasez automat într-o tabără a lui).


(4) Acum urmează o răstălmăcire. Ziceţi: „Tema Heidegger şi nazismul nu este o temă care să se discute la Academia Română, ci în orice loc public. Deci, nicidecum nu sunt de acord să o lăsăm deoparte.” În primul rând, eu am spus cu altceva: am spus că discutarea relaţiei dintre filosofia lui Heidegger şi nazism este o discuţie în primul rând filosofică, ceea ce înseamnă că nu se poate purta cu adevărat decât între specialişti în filosofie şi, în speţă, în Heidegger (nu afirm că aş fi unul dintre ei; dar pot să afirm că dl. Pecican sigur nu se numără printre ei). Discuţia poate fi (şi ar trebui să fie) publică; dar problema aceasta – la fel ca foarte multe alte probleme (ştiinţifice, filosofice, artistice) – este prea dificilă ca să poată fi tratată cu folos de nespecialişti; deci nu poate fi abordată „în orice loc public”.

Apoi, am adăugat: „Cu toate acestea, cred că se poate arăta (nu aici, fireşte, ci într-o lucrare academică) faptul că unele elaborări importante ale lui Heidegger […] ţintesc […] tocmai către o analiză filosofică a totalitarismului şi care pot atesta că Heidegger a ajuns până la urmă la esenţa acestui fenomen criminal”; mai simplu spus, ţintesc tocmai către faptul că Heidegger s-a prins că nazismul e ceva rău. Sper să observaţi măcar acum diferenţele. Lucrarea academică se referea la identificarea unor lucruri în filosofia lui Heidegger – lucruri subtile, care pot fi tratate numai într-o asemenea lucrare.

În al doilea rând, spuneţi „Filosofia nu a fost şi nu va fi vreodată separată de cetate, deci de politică.” Tema relaţiei filosofie-politică (relaţie care este, totuşi, puţin mai complicată de atât) mi se pare o temă foarte interesantă, despre care ar merita discutat mult mai mult.


(5) Îmi spuneţi că nu aţi făcut nici o paralelă între Noica şi Heidegger: „Dar unde am făcut eu paralela asta? Unde am vrut eu să arăt «asemănările» dintre situaţia lui Heidegger şi a lui Noica?” Păi tocmai asta e, că nu le-aţi arătat; însă argumentarea dumneavoastră s-a bazat pe o (fantomatică) asemănare tocmai atunci când aţi spus că cel care îl studiază pe Heidegger are tendinţa de a îndulci extremismul acestuia şi aţi continuat spunând: „Exact la fel e cazul lui Noica. Faptul că Lavric a încercat să îndulcească legionarismul pentru ca acuza legată de Noica să nu fie chiar atât de negativă, a arătat că el nu şi-a luat nişte măsuri sanitare în acest sens. S-a îmbolnăvit, s-a infestat cu microbul extremismului, la fel cum pot face mulţi din cei care citesc Noica fără să fie conştienţi că extremismul susţinut de el este nociv.” Hopa! Deci e vorba de pericolul de a te intoxica de părerile extremiste ale autorului studiat! Ei bine, faptul că „Exact la fel e cazul lui Noica” înseamnă, nu-i aşa, că „Exact la fel e cazul lui Heidegger” (chestiune de logică elementară, nu de aroganţă). Dacă nici asta nu se numeşte a face o paralelă, înseamnă că pur şi simplu vorbim limbi diferite. În virtutea acestei paralele pe care aţi făcut-o, înseamnă că un cercetător al lui Heidegger s-ar putea infesta de extremismul lui Heidegger atunci când… când citeşte ce?! Asta v-am provocat să-mi arătaţi: care sunt traducerile din Heidegger comparabile cu articolele extremiste ale lui Noica, texte heideggeriene care i-ar pune pe cercetătorii români în pericolul de a îndulci extremismul lui Heidegger!

Fără a indica aceste texte, dumneavoastră susţineţi că şi în cazul lui Heidegger ar fi nevoie de nişte măsuri sanitare precum cele luate de dumneavoastră atunci când aţi publicat „cele 19 texte legionare” ale lui Noica. Mi-aţi zis: „Dacă le veţi citi veţi fi de acord cu mine că sunt scrise frumos, că au idei interesante şi că tocmai prin acest farmec ele reuşesc să infesteze pe unii din cititori şi să-i facă să li se alăture. Măsura sanitară vizează tocmai această punere în gardă a cititorului faţă de extremismul lui Noica.” În virtutea paralelei pe care aţi făcut-o, eu v-am întrebat care sunt textele lui Heidegger „scrise frumos”, cu „idei interesante”, dar extremiste şi, deci, periculoase.


(6) Spuneţi: „Nu e nevoie de nici o dezicere pe vreun text de Heidegger sau Noica, ci pur şi simplu ca cititorul să fie pus în gardă, să se vorbească de aceste episoade, să se spună lucrurilor pe nume, să fie analizate şi interpretate etc.” Sunt întrutotul de acord să se vorbească despre greşeala lui Heidegger în privinţa nazismului – eu personal am făcut-o de multe ori, cu colegii mei. Aş spune doar că problema „nazismului lui Heidegger” trebuie adusă pe tapet numai atunci când e cazul (de pildă, nu are nici o legătură cu cartea lui Bogdan Mincă) şi că, în rest, studierea lui Heidegger (mă refer doar la Heidegger, nu la alţi gânditori) se poate face fără a lua în calcul această problemă, dată fiind tocmai filosofia sa.


(7) La punctul 2 nu am făcut decât să scot în evidenţă nişte posibile implicaţii, implicaţii grave, ale afirmaţiei dumneavoastră despre legătura dlui. Liiceanu cu Lavric şi Bordaş: după ce spuneţi (fără dovezi) că Lavric şi Bordaş au încercat să îndulcească extremismul lui Noica şi, respectiv, Nae Ionescu (pentru că ei au fost influenţaţi de acest extremism, care, citez din dumneavoastră, „desigur, i-ar fi influenţat şi dacă ei ar fi scris nu PENTRU ci contra acestui episod”), afirmaţi: „Legătura dl Liiceanu cu Lavric şi Bordaş este aceea că pe primul l-a publicat şi promovat etc. iar pe al doilea nu numai că l-a publicat şi promovat dar a scris câteva rânduri pe coperta a patra.” Această legătură rezonează foarte bine cu punctul 3 al dlui. Pecican: „3. din sfera aceluiaşi grup [din jurul dlui. Liiceanu] a pornit exegeza etapei legionare a lui Noica (făcută de Sorin Lavric) şi reabilitarea lui Nae Ionescu (efectuată recent de Liviu Bordaş)”. Ce legătură ar putea avea dl. Liiceanu cu reabilitările la care vă referiţi? Păi o implicaţie – nu necesară, dar posibilă – ar fi aceea pe care am detaliat-o acolo, spunând:

„Dacă vreţi să insinuaţi că publicarea acestor cărţi ar însemna că dl. Liiceanu ar încuraja nu ştiu ce curent neo-legionar, cred următoarele: (a) această acuză, fiind extrem de gravă, ar trebui afirmată explicit, cu onestitate, şi nu, doar aşa…, vag insinuată; (b) ar trebui să arătaţi de ce cărţile respective sunt aşa ceva, adică expresii ale unui reviriment neo-legionar; (c) ar trebui să arătaţi că editorul acestor cărţi, i.e. dl. Liiceanu, susţine într-adevăr acest reviriment; pentru aceasta ar trebui să arătaţi, de pildă, că tot ce a spus el până acum împotriva extremismelor de orice fel şi împotriva oricărui tip de totalitarism sunt minciuni.”

Toată această dezvoltare era valabilă numai în cazul în care doreaţi să insinuaţi aşa ceva. Tocmai de aceea am şi început cu „Dacă vreţi să insinuaţi că ……”. Din ce spuneţi în ultimul dumneavoastră mesaj, înţeleg că vă deziceţi de această variantă. Eu nu am vrut să vă acuz că aţi susţine aşa ceva; am vrut doar să scot în evidenţă o posibilă implicaţie a celor 6 puncte ale dlui. Pecican, care se referă toate la „grupul din jurul dlui. Liiceanu” şi trasează legături fantasmagorice între studierea lui Heidegger în România ŞI publicarea unor cărţi despre Noica şi Nae Ionescu ŞI presupusa renaştere a unui curent neo-legionar… (Toate aceste legături sunt trasate în multiplele seriale ale dlui. Pecican şi sunt rezumate foarte bine, de către dl. Pecican însuşi, în cele 6 puncte.)

Un reproş mai general pe care mi-l aduceţi este că v-aş atribui lucruri pe care nu le-aţi spus. Ce am încercat eu să scot în evidenţă de cele mai multe ori au fost tocmai implicaţiile celor 6 puncte şi ale înlănţuirilor dintre ele. Din moment ce dumneavoastră aţi fost cel care aţi adus pe acest blog/forum cele 6 puncte – în modul ambiguu în care aţi făcut-o – era normal ca mesajele mele să se adreseze dumneavoastră. Dacă provocările mele vi s-au părut uneori, spuneţi, „arogante” şi „fără bun simţ” – îmi pare rău; dar acesta este, se pare, preţul colportării opiniilor dlui. Pecican fără o distanţare explicită de ele, în ciuda faptului că acele opinii sunt – în forma lor dezvoltată (în seriale) pe blogul dumnealui – de o inepţie logică, de un diletantism (nu numai filosofic, ci şi intelectual – dat fiind modul în care s-a referit la o carte pe care n-a citit-o), de o aroganţă şi, în general, de o lipsă de bun simţ (inclusiv de rezonabilitate) cum n-am mai întâlnit până acum.


(8) În sfârşit, nu înţeleg de ce spuneţi că „Este o superioritate uluitoare să continuaţi să vorbiţi de ,,şc. rom. de fenomenologie”, de «,generaţii de tineri cercetători» etc.” Nu înţeleg de ce credeţi că „şcoală de fenomenologie” este o titulatură atât de pompoasă şi că a vorbi despre aşa ceva e ceva arogant sau „elitist”. Cred că mă bănuiţi că m-aş da mare că aş face parte dintr-o „Şcoală”. Vă înşelaţi. Atunci când am spus „şcoala românească de fenomenologie” nu am vrut decât să denumesc un fenomen destul de bine coagulat – nu numai în termeni filosofici, ci şi în termeni de sociologia cunoaşterii (societatea, revista şamd.). Admit, contururile acestei şcoli nu sunt acum foarte clare, dar cred că vor fi în câţiva ani.

Apoi îmi spuneţi: „pentru a vorbi de generaţie, dragă doamnă, trebuie să treacă 30 de ani, nu 2-3 ani, cum înţelegeţi dvs. Confundaţi promoţia de la Filosofie Bucureşti cu generaţia.” Fals, dragă domnule. Am folosit „generaţie” în sensul pentru care au argumentat unii sociologi în ultimele decenii, arătând că schimbările sociale sunt atât de rapide încât se pot identifica generaţii chiar şi din 10 în 10 ani. Mai mult, Bernard Préel, de pildă, arată în Le choc des générations că e mult mai profitabil să gândim generaţiile după mari evenimente, după mutaţii în „spiritul timpului” (e.g. „generaţia ’68” sau „generaţia Internetului). Iată ce am avut în minte când am spus că „după generaţia din care fac parte Cătălin Cioabă, Bogdan Mincă şi Cristian Ciocan există deja alte două generaţii de tineri cercetători care sunt dedicaţi fenomenologiei”. Între cele două generaţii de cercetători la care mă gândeam sunt aproape 10 ani: primii au în jur de 31-32 de ani (printre aceştia mă număr şi eu), ceilalţi au 21-22 de ani (sunt acum la masterat). E vorba de două generaţii diferite tocmai pentru că cei din prima aveau 10 ani în 1989 (deci au prins şi fostul regim), ceilalţi abia de se năşteau atunci; ei au făcut ochi într-o lume diferită; ei sunt „Generaţia Internetului”. Toate aceste generaţii se regăsesc în Centrul de Studii Fenomenologice din cadrul Facultăţii de Filosofie (UB); membrii lor participă la activităţi comune, învaţă unii de la alţii şamd. şamd.

În fine, pe mine nu mă interesează să păstrez sintagma de „şcoală”. Ce mă interesează pe mine este faptul că există nişte oameni care cercetează în fenomenologie şi care vor continua să facă asta – fie că va fi vorba de fenomenologia lui Heidegger, fie de a altcuiva –, oameni care speră că vor avea lucruri interesante de spus celor care vor dori să-i asculte, oameni care vor încerca să facă filosofie de bună calitate, încercând să evite lăutărismele de orice fel, întruchipate, iată, magistral de dl. O.P.


Ileana Borţun

I. Borţun

 

Posts: 9

Joined: Sun Feb 27, 2011 9:34 am

Re: ÎN CONTRA DIRECȚIEI DE ASTĂZI ÎN FILOSOFIA ROMANEASCA

byaslam constantin » Tue Mar 01, 2011 2:17 pm

Dragi colegi,
Am postat la rubrica „Comentarii” acest text. „Va propun să ne oprim pentru că discutia riscă să ia o turnura pagubitoare pentru toti. Motivez decizia in paginile forumului. Voi sugera tot acolo si cateva teme relevante de dezbateri filosofice asupra carora ar trebui sa ne exersam mai mult actele de (auto)intelegere. Sigur ca dvs. veti hotara daca este cazul sa le deschideti sau nu. Imi manifest total disponibilitatea de a gazdui, eventual de a modera profesional, cu impartialitatea care pentru mine este norma de comportament intelectual, astfel de dezbateri in folosul comunitatii noastre si a celor care iubesc filosofia, va citesc cartile si articolele, ori va urmaresc in aparitii publice inclusiv pe undele emisiunii Izvoare de filozofie.
Cu stima,
Constantin Aslam
Am postat apoi:
Prin urmare, „dezbaterea” pe tema „In contra…din acest moment a incetat.
Va multumesc!
Constantin Aslam

Motivatie:

1. Tema lansata de către d-l Peican nu are miza filosofica, ci este o modalitatea de a exprima, de pe pozitia intima a unui blog personal, anumite preferinte intelectual-culturale cu care putem fi sau nu putem fi de acord

Tema lansata de domnul O. Pecican este doar un calc lingvistic dupa Maiorescu, fara ca domnia sa puna in actiune si practica intelectuala a criticii culturale de tip maiorescian. Maiorescu, cum se stie, atunci cand a publicat seria sa de studii de patologie literara, intre care si articolul din 1868, In contra directiei de astăzi în cultura romana, indica in acelasi timp, cu multiple argumente, care este directia pernicioasa din cultura romana si, totodata, care este directia corecta. Ne reamintim, fapt banal de altminteri, ca intr-un sens maiorescian, „critica” avea o dubla deschidere. Pe de o parte, aceasta înseamna exercitarea functiilor reflexive ale gandirii, cu scop de cunoastere si de producere a adevarului, asupra sistemelor de valori culturale existente, justificarea gradului de valabilitate şi indreptatire a valorilor, exprimarea unor optiuni de viată, introducerea unui sens unitar în lumea faptelor de cultură in acord cu principiul european al autonomiei valorilor etc. Pe de altă parte, critica maioresciană are o funcţie corectiva şi modelatoare pentru că ea viza o schimbare de atitudine faţă de anumite practici culturale habituale pernicioase. Or, d-l Pecian in seria de texte aparute sub titlul In contra directiei de azi din filosofia romaneasca exprima doar propriile sale preferite culturale si intelectuale (filosofice) pe care si le justifica cum crede domnia sa mai bine. Faptul ca domnia sa isi manifesta o sensibilitate aproape exclusiva pentru justificari de natura politica este doar o optiune si nu poate fi incriminata din moment ce ea este afirmata doar in spatiul intim al propriului blog.

2. O dezbatere implica un angajament public din partea oponentilor

Am pus termenul „dezbatere” in ghilimele pentru ca în schimbul de replici de pe blogul Izvoarelor de filozofie d-l Pecican nu a fost prezent. Stiu ca intr-o dezbatere se infrunta oameni reali care poseda convingerea ca adevarul este un bun dezirabil, public si intersubiectiv testabil. Or, d-lui Pecican ii place intimitatea propriului blog si a discuta de la „blog la blog” este o practica politica, folosita de politicieni cu scopul de a-si solidariza aderentii, si nu o practica filosofica.

3. Într-o ordine filosofica, o dezbatere despre contextul nefilosofic al filosofiei este tot filosofică

Nu insist asupra acestui punct pentru ca este un truism pentru cei care sunt profesionalizati in filozofie. Contextul filosofic trece in filozofie intr-un mod de care nici filosofii insisi nu sunt constienti (cum sustin cei trei mari „filosofi ei suspiciunii”, Nietzsche, Marx si Freud) sau textul filosofic, in pretentia lui de adevar, trebuie evaluat precum textul ştiinţific, aşa cum sustin pe urmele lui Kant, unii adepti ai gandirii analitice? Tema implica atatea capcane teoretice, incat pana acum nimeni nu i-a dat de cap. Prin urmare, în ordine filosofică, nu de verdicte avem nevoie aici, în tema nefilosoficului din filozofie, ci de cercetare. Nu de ideologie, ci de cunoaştere. Nu de exprimarea unor preferinte si convingeri intime, ci de incercari de clarificare conceptuala si de elucidare teoretica.
Or, d-l Pecican in aceasta problema are o serie de convingeri personale indubitabile pe care le afirma in intimitatea propriului blog. Intr-o lumea care practica la scara planetara relativismul valoric si care a transformat parerea personala in singurul instrument de cunoaştere, a discuta despre orice, oricand si oriunde este un drept. Prin urmare, domnia sa isi exercita un drept pe care nimeni nu i-l poate contesta.

Observatie de final:
Nu am putut modera schimbul de replici existent in paginile blogului pentru ca acestea nu s-au coagulat intr-o dezbatere reala. De altminteri, pe baza unor premise de import, neclare si derutante sub aspectul relevantei lor teoretice, nu se poate coagula nici o forma de dialog si schimb de idei.
Voi reveni cu o serie de propuneri de dezbateri ceva mai tarziu, daca intre timp nu formulati dvs. o initiativa. Cred ca, intre altele, lucrarea d-lui Bogdan Minca, Scufundatorii din Delos…, ar putea fi evaluata critic din perspectiva mesajului de viata pe care ni-l transmit astazi presocraticii prin grila de lectura a lui Heidegger. Mai ales ca aceasta lucrarea este luata ca pretext pentru a se discuta despre ea fara sa fie citita si fara legatura cu continutul ei. Stiu ca lucrarea este complexa si implica un efort de atentie si un important buget de timp pentru a fi parcursa cu acuratete. Ce aflam oare nou din cartea d-lui Bogdan Minca? Este o provocare l-a care, daca doriti, veti raspunde!

Astept mesajele dvs.!
Constantin Aslam

aslam constantin

 

Posts: 3

Joined: Tue Mar 01, 2011 2:03 pm

incercare de dialog

by oliviu_tisa » Tue Mar 01, 2011 3:38 pm

I. Borţun wrote:Nu aş fi de acord cu ruptura pe care îmi pare că o susţineţi dumneavoastră (citând afirmaţia lui Heidegger despre Aristotel) între filosofia unui gânditor şi biografia acestuia – de pildă, cred că uneori filosofia cuiva nu poate fi înţeleasă în lipsa biografiei sale sau că uneori filosofia se înrădăcinează puternic în biografia cuiva...

Problema este foarte spinoasă ... Ar fi realmente interesant şi productiv dacă dezbaterea aceasta ar părăsi locul deja suficient de bătătorit circumscris de dl. Pecican şi s-ar îndrepta înspre tema relaţiei dintre filosofie şi politică şi/sau înspre tema înrudită a relaţiei dintre filosofia cuiva şi biografia sa.



Asta incerc sa fac: sa circumscriem d.p.d.v. teoretic natura conflictului.
Asa cum am spus cred ca la baza conflictului sta problema dificila si neelucidatata a raportului intre biografia autorului si opera sa, ca istoricii ai filozofiei se intreseaza de aspectele contextuale, pe cind filozofii ii intereseaza numai opera, mai putin contextul si biografia.

Filozofia are in comun multe mecanisme cu stiinta, arta si mitul. In fiecare domeniu raportul biografiei unui contributor si creatia sa se pune diferit. Sa vedem mai intii cum se pune raportul mentionat in aceste domenii inrudite.

Iata ce spune Dan Barbilian dupa ce evoca interferenta dintre patima revolutionara si genialitatea matematica a tinarului Galois: “Stiinta e o constructie obiectiva care se desfasoara in afara de noi, devenita apropape anonima prin multimea contributiilor care I se aduc. Intocmai ca si in arhitectura caracterele, detaliile iesite din mina vreunui mester iscusit se pierd in marele efort colectiv” Nici un matematician nu se gindeste la biografia revoultionara si destinul tinarului matematician cind studiaza teorema si teoria lui Galois. (L-am ales pe Dan Barbilian intentionat: un om de dreapta vorbind despre unul de stinga)

Cu literatura filozofia are multe in comun. De exemplu metafora. Inainte de ’89 imi amintesc de o dezbatere aprinsa in jurul lui Mateiu Caragiale, dezbatere care a ramas deschisa. Serban Cioculescu nu putea sa accepte valoarea Crailor de curte veche tinind cont de comportamentul imoral a autorului. Stiu, daca nu ma insel, ca a fost contrazis de pe pozitii strict estetice de N. Manolescu care ii apara opera facind complet abstaractie de autor, care refuza amestecul etici in cimpul esteticii.

In domeniul religios nici nu se poate concepe sa se faca abstractie de comportamentul etic al unui participant. Etica este intim impletita cu comportamentul religios.

Dupa cite vedem detasarea intre biografie si opera este din ce in ce mai greu de facut. Unde se plaseaza filozofia in raport cu aceste domenii? Las intrebarea deschisa si ma intorc la Heidegger, ca un caz particular.

Heidegger care a fost constant preocupat de natura filozofiei, de relatia ei cu stiintele, cu religia si arta (in special poezia) nu ar fi putut accepta ca preocuparile sale politice sa-i altereze demersul filozofic. Omul Heidegger a avut un episode nazist asemanator cu Galois care a avut un episod revolutionar (care i-a adus moartea timpurie). Dar asta nu inseamna ca filozofia sa a fost infestata in vreun fel. El care a scris ca nu exista o filozofie crestina asa cum nu exista o mecanica cuantica protestanta, ca filozofia nu este decit de sorginta occidentala si nu are nimic in comun cu gindirea orientala, cum ne putem astepta ca ar fi abdicat la acesta rigurozitate, ca ar fi gindit sau intentionat sa creeze o filozofie nazista? Constringerile istorice si rationale nu permit in filozofie asa ceva. Tocmai la Heidegger unde problema istoriei este fundamentala pentru abordarea filozofiei, care il constringea sa ramina in cadrul ei chiar si cind dorea innoirea, care a renuntat la a scrie partea adoua a lucarii sale fundamentale SuZ tocmai pentru ca traditia, conceptele fundamentale il constringeau la o gindire metafizica, sa fie invinuit acum ca a facut o filozofie caduca este ridicol.

oliviu_tisa

 

Posts: 4

Joined: Sun Feb 27, 2011 12:48 am

Sorin Lavric - Plastronul semantic

by oliviu_tisa » Thu Mar 03, 2011 10:22 pm

Un alt atac a venit de la Sorin Lavric, aspirant, impreuna cu O. Pecican, la statutul de istoric al filozofiei romanesti, in Romania Literara, nr.7/2011, Plastronul semantic:

http://www.romlit.ro/plastronul_semantic

Vechile obsesisii ale lui SL – filozofia ca jargon, reprezentarea conceptelor – se manifesta si aici: “Volumul are jargon dar nu are viziune. La sfirsit ramai cu senzatia unui manunchi de bucle lexicale care nu au acoperire intr-o idee. Etc.”

Cecitatea celui pentru care “a gindi fiinta este un lucru secundar si lipsit de importanta” este explicabila. Normal ca aceasta intoarcere a lui Heidegger la germenul Traditiei gindirii occidentale – presocraticii – ca izvor al puterilor ciclului ce isi va fi epuizat puterile in timpurile moderne facind necesara, pentru celalalt inceput, interogarea primului inceput, saminta Traditiei, sa-i scape. El “aude notele muzicale, dar nu percepe melodia”, adica drumul, istoria lui aletheia … Cei putem face? Ii acordam toata compasiunea noastra!

Lupta pentru limba romana este fara miza daca la final nu vei obtine decit “un jargon in spirit nemtesc” Sau “rezultatul unor asemenea sfortari lexicale fiind un amalgam iremediabil artificios” nefiind “vie sub unghiul uzului curent.” Adica la supermarket.

oliviu_tisa

 

Posts: 4

Joined: Sun Feb 27, 2011 12:48 am

neo_brucanianul OP

by oliviu_tisa » Tue Apr 12, 2011 12:48 pm

Iata ultimul mesaj sters de dl O Pecican de pe site-ul d-lui:
http://ovidiupecican.wordpress.com/2011 ... /#comments

"nu îmi amintesc să fi socotit vreo clipă abrupt, cum o faceți dvs. aici, Grupul HAH ca fiind neo-legionar sau neo-nazist" Aveti memoria cam scurta d-le neo-brucanian. Vad ca il chemati pe Brucan, marele ideolog de la Scinteia din anii inceputurilor comuniste, specialist in legionari, sa va ajute sa-i demascati pe neo-legionari. Evidet ca o sa va delimitati, dar revedeti-va productiile si veti vedea ca nu exagerez. E specific insa celor de teapa dv. sa inceapa cu dezvinovatirile si justificarile. Predecesorul dv. dl. Iliescu sustine la fel ca nu a chemat mineri sa ne apere de legionarii care atacau noua democratie ...